De multe ori imi doresc sa ma intorc si eu la serviciu. Mi se pare mai usor si activ. Nu e rutina zilnica: trezit, mancat, schimbat, plimbat, facut curatenie etc. Macar la munca stiu ca am pauza fix o ora, in care pot face ce vreau. Acasa cu copiii nu e chiar asa. Fiindca nu am o ora fixa la care sa doarma fetele. Dorm cand le e somn. Daca am noroc, dorm 2 ore, daca nu, 30 minute. La munca nu trebuie sa gatesc zilnic, mai schimb o vorba cu cate un coleg.
Acasa, fac zilnic aceleasi lucruri, cu mici exceptii. Poate uneori, mai am un musafir, doi, sau mergem la un eveniment in familie. In rest, aceeasi rutina. Sotului i se pare floare la ureche. Si inainte de a deveni mamica, si mie mi sa parea la fel. Insa acum, cand sunt chiar in aceasta pozitite, lucrurile se schimba. Cand ambele fete plang in acelasi timp, cer mancare deodata e horror. Am noroc ca ma pot intelege cu cea mare. Si asteapta sa ma ocup de pitica, apoi revin la ea.
Si la munca ai parte de stres, de nervi, dar acolo, mai poti striga la unul la altul, sau poti pur si simplu sa pleci. De acasa cum naiba sa plec? Si ce fac cu fetele? Le-am lasat singure maxim 10 minute, cat am coborat pana la magazin si inapoi. Atat. Nu ma plang de faptul ca sunt mama si stau acasa. E pretios si timpul acesta, doar ca uneori se acumuleaza asa de multa oboseala psihica, incat ajung sa tip la toata lumea.
