Macar pentru cateva clipe fiecare dintre noi a fost romantic, a simtit cu adevarat iubirea si a incercat sa o daruiasca celor dragi. Pentru studii sau pentru o plimbare romantica, alaturi de persoana iubita, Franta merita sa fie trecuta pe lista de tari care trebuie „bifate” intr-o viata. Castelele, constructiile futuriste care se imbina cu cele de epoca, natura si oamenii primitori, dar mai ales limba franceza atat de melodioasa, toate sunt atuuri pe care nicio alta tara nu le are.
Daca v-ati dorit sa pronuntati macar o data „Bonjour!”, „Enchanté”, „C’est très magnifique” sau sa va lasati purtati de amintiri ascultand „la vie en rose” pe malurile Senei, atunci e cazul sa va rezervati bilete transport persoane Romania Franta de la DAVID-TRANS. Cu doar 150 de euro si reduceri atragatoare de 20 de euro pentru copii si 10 euro pentru studenti, dar si suprize pentru pasagerii fideli, DAVID-TRANS organizeaza saptamanal, joia si duminica, curse directe, cu plecare din orasele cele mai importante din Romania, spre Franta si orase precum Paris, Lille, Beauvais, Strasbourg. Firma de Transport persoane Romania Franta pune la dispozitie autocare de trei stele dotate cu atmosfera controlata pe ruta Romania-Franta sau microbuze moderne de noua locuri, plecarile se fac joia si duminica din Romania direct la adresa respectiva. Fata de cursele cu avionul, care sunt si mai scumpe si mai nesigure, riscante, Transport persoane Romania Franta cu DAVID-TRANS va permite sa admirati peisajele si culturile altor tari, siguranta e garantata de soferii cu experienta imensa pe drumurile europene si de reviziile permanente ale masinilor. In privinta bagajelor, puteti sa aveti gratuit doua in cala si unul in masina, gratuita fiind si masa calda oferita de transportator in Ungaria.
Pe tot parcursul drumului pana in Franta atmosfera din autocare sau microbuze va fi relaxata, numai buna pentru a ajunge la destinatie, la adresa, in cea mai buna forma. Rezervarile pot fi facute la numerele de telefon +40 753 702 301, 0766 759 468 sau trimitand un e-mail la office@viotur.ro sau targufrumos_filaret@yahoo.com.
Afacerea ta scartaie? Angajeaza acum un expert contabil si gasesti imediat solutiile
Contabilul tau nu isi mai face treaba? Simti ca firma se prabuseste incet, dar sigur, si nu stii de ce? Discuta acum cu un consultant de la Firma de Conta si schimba contabilul cu un expert contabil Bucureşti cu experienta considerabila si o deschidere pe care putini angajati o au.
Experienta de peste 19 ani, cele peste 50 de colaborari reusite si trecute cu bine peste orice obstacole, oricat de grele, recomanda Firma de Conta, o echipa de experti, peste 15 la numar, cu expertiza in varii domenii-contabilitate, fiscalitate, audit. Ce poate face un expert contabil Bucureşti pentru afacerea ta? Multe. Poate superviza si controla tot timpul activitatile din contabilitate, poate sa intocmeasca tot felul de acte contabile necesare, sa ia decizii contabile cu impact imediat, cele mai bune, sa se ocupe de contabilitatea primara si de gestiune. Tot un expert contabil Bucureşti de la Firma de Conta este capabil sa intocmeasca situatii si rapoarte si sa depuna situatiile la organele abilitate de control. Refacerile si verificarile de evidente contabile din trecut sunt floare la ureche pentru expertul care face asta de ani buni si care s-a confruntat cu fel si fel de situatii. Consultatiile oferite in baza contractului incheiat intre ambele parti aduc mereu un plus de viziune economica racordata la realitatile financiare si contabile ale companiei, dar si la cele macroeconomice. Avantajul principal al angajarii expertului contabil este de departe flexibilitatea gandirii si posibilitatea luarii celor mai inspirate decizii chiar si in situatii de presiune foarte mare si de criza interna.
Pe de alta parte, expertul contabil va sti sa faca diferenta dintre probleme reale si cele ce tin de o dinamica prost inteleasa a evolutiei normale a unei afaceri, va sti sa deceleze o problema mai grava, greu de observat de cineva fara prea mare experienta, fatala pentru companie. Per total, alegerea unui expert contabil Bucureşti aduce un suflu nou afacerii tale si siguranta unei evidente contabile ca la carte si iesirea din impas, de orice natura ar fi el.

O camera frumoasa incepe cu mobila de dormitor
Atunci cand astepti pe lume un copil - un bebelus al tau, conceput din iubire, cu siguranta vrei sa ii oferi tot ceea ce poate fi mai bun si iti doresti sa fie tratat ca un adevarat print sau printesa. Iar viitorii parinti se gandesc intotdeauna din timp la nevoile care apar odata cu venirea pe lumea a unui copil.
Parintii se gandesc din timp la cheltuieli si cu siguranta cei mai multi dintre ei pun bani deoparte pentru a face fata avalansei de cumparaturi ce vine imediat dupa primele zile de viata ale copilului sau de multe ori, inainte ca micutul sa vina pe lume. Asadar, cand astepti un copil trebuie sa te gandesti in primul rand unde o sa doarma, iar daca tu consideri ca dormitul in aceeasi camera cu tine este o solutie, cu siguranta te inseli. Copiii, oricat sunt de mici trebuie sa se invete cu somnul independent deoarece in acest fel se vor odihni si ei bine si vei avea si tu - ca mama sau ca si tata - parte de o noapte linistita. Asadar - trebuie sa incepi sa te gandesti la mobila dormitor copii, iar in prima faza nu trebuie sa achizitionezi prea multe articole, avand in vedere ca bebelusul nu are nevoie de atat de multe lucruri ca si mobila.
In magazinele de specialitate gasesti extrem de multe variante insa pentru primii trei ani - cel mult - din viata micutului, acestuia nu trebuie sa ii lipseasca in nici un caz patutul, care trebuie sa fie de dimesniuni mici si obligatoriu cu o rama - gratii. Si apoi trebuie sa te gandesti la un dulap in care sa ii pui hainutele. Ideal ar fi ca aceasta camera a micutului sa fie pictata intr-un mod vesel si deschis la culoare ca sa nu ii provoace o stare de anxietate, avand in vedere ca cei mici simt cel mai mult rezonanta culorilor in starea lor emotionala.

Lucruri despre care nu ai stiut ca sunt denumite complet gresit
Razboiul de 100 de ani. Daca intrebi pe cineva intr-o doara cat a durat razboiul de 100 de ani e ca si cum l-ai intreba ce culoare este palaria maro pe care o porti… Dar intrebarea e legimita de vreme ce razboiul de 100 de ani a durat… nu, nu 100 de ani, ci 116 ani. Un lucru si mai ciudat decat un razboi de un secol. De fapt, a fost vorba de un conflict intre Franta si Anglia care a durat intre 1337 si 1453, timp in care cele doua natiuni tot se certau pe probleme de dinastie si pamant. Istoricii au impartit razboiul de 100 de ani care a durat 116 ani in trei faze separate: Edwardiana, Carolina, Lancastriana. Anii de lupta adevarata au fost 81. Au mai fost razboaie lungi in istorie, ca de exemplul razboiul Arauco, ce a durat 290 de ani. Razboiul de 335 de ani le-ar bate pe amandoua la numarul de ani de lupta-problema aici a fost ca s-a uitat semnarea tratatului de pace dupa 10 ani de razboi.
Incalzirea globala. Incalzirea globala e un termen care mai imblanzeste schimbarea dramatica a climatului. Insa termenul nu prea descrie ce s-ar dori. Planeta se incalzeste, intr-adevar, insa oamenii au o impresie gresita asupra a ceea ce se intampla. Incalzirea globala se refera la temperatura medie de la suprafata planetei. Nu inseamna ca temperatura asta va creste peste tot in acelasi timp. Unele locuri se vor raci. Daca gheata se tot topeste, in Vestul Europei poate fi foarte frig pentru ca o parte din curentii din Atlantic care se ocupa de gestionarea maselor de aer cald, vor fi perturbati. Schimbarile climatice vor duce la umiditate excesiva, ploi torentiale, mega uragane, vreme extrema. Deci ceva mai mult decat cateva grade in plus la suprafata planetei.
Insulele Canare. Aflate pe coasta Africii, Insulele Canare sunt cunoscute pentru plajele de „aur”, calde, si fauna si flora diversificata. Aici gasim si canari galben-verzui, care apartin zonei si nu prea se gasesc in alte parti. Sunt asa de multe si raspandite pe acolo incat toata lumea crede ca numele insulelor e dat de aceste pasari. Cum stim deja, numele nu sunt niciodata ceea ce par. Prin 23-79 i.d.Hr., romanii au ajuns prima data in acest paradis. Aici au gasit foarte multi caini salbatici, asa ca romanii au ramas cam dezgustati si au denumit insulele canaria insula, insula cainilor salbatici. Canaria vine din latinescul canis, tradus caine. Pana in secolul XIII, insulele au cam fost uitate, insa numele de Insulele Canare a ramas. Cainii au devenit un simbol al locurilor asa ca apar pe steagul Insulelor Canare. Cat despre canari, numele lor a fost inspirat de insulele unde traiesc si nu invers…
Gaseste imediat un apartament in Iasi pe cel mai vizitat portal de anunturi imobiliare
Vreti sa investiti in imobiliare si sa castigati din inchiriere si vanzari ulterioare, dupa renovari? Daca sunteti si iesean atunci treburile sunt ca si rezolvate pentru ca sunt destule apartamente Iasi care abia asteapta sa fie folosite cumva. Cele mai bune oferte sunt de gasit pe topimobiliare.ro, portalul cu cele mai noi anunturi imobiliare si cu un trafic impresionant.
La momentul actual sunt peste 500 de oferte de vanzare si inchiriere apartamente Iasi, cu preturi foarte bune, spatiu destul de mare si dotate cu tot ce trebuie, inclusiv centrale termice. Toate anunturile vin insotite de poze reale pentru a se vedea exact starea locuintei, au si o descriere succinta a principalelor caracteristici, preturile putandu-se negocia usor, acolo unde proprietarul o permite, prin propunerea unui nou pret din aplicatia dedicata.
Oferta de apartamente Iasi cuprinde locuinte amplasate in zone bune ale Iasului, de exemplu Nicolina, Podul de Fier sau chiar centrale, la etaje intermediare sau la etajul 1, parter, mobilate corespunzator, in apropierea mijloacelor de transport si hipermarketurilor. Pentru a nu petrece foarte mult timp cautand pe site, topimobiliare.ro a dezvoltat trei modalitati de cautare, fiind printre putinele portaluri care pune la dispozitie astfel de instrumente de cautare detaliata. In primul rand, exista motorul de cautare simplu, dupa cuvinte cheie, in care sunt indexate toate anunturile de pe site. Apoi, in partea stanga exista doua tipuri de filtre, care intorc rezultate si mai apropiate de ce se cauta in materie de apartamente Iasi.
Primul set de filtre include categoria, tipul, felul, suprafata, localitatea, distanta, pretul si cat de noua este locuinta. Al doilea set de filtre are cele cinci categorii importante ale site-ului, apartamente, case, spatii, cladiri, terenuri. Un filtru si mai puternic este cel din pagina Imobiliare in Romania, accesibila din partea inferioara a primei pagini, pagina in care exista o impartire a anunturilor pe regiuni administrative, localitati, judete, orase, comune.
Cu toate aceste instrumente, orice utilizator poate gasi rapid tot ce are nevoie, experienta sa pe portal este una foarte placuta, site-ul miscandu-se foarte bine din punctul de vedere al timpilor de upload.

Reguli de baza in succesul afacerilor online
Afacerile online au luat amploare peste tot in lume, ca urmare a accesului sporit la Iinternet. A devenit mai usor pentru intreprinderi sa fie remarcate online decat de la locatia lor fizica. Internetul, de asemenea, elimina barierele geografice, ceea ce face posibil pentru intreprinderi sa se raspandeasca pe tot globul ajungand la o baza de clienti mare. O afacere online are un potential mai mare de a se dezvolta si extinde, dar numai atunci cand strategiile corecte sunt folosite pentru a converti vizitele in vanzari. Este un lucru ca site-ul sa fie observat si un altul sa poata converti traficul in vanzari si profituri.
Regula 1: Mentinerea unui website si organizat Site-ul este cel ce va vorbi cu vizitatorii in numele firmei. Aceasta inseamna, prin urmare, ca ar trebui sa fie intr-o pozitie in care sa se potriveasca cu toate tipurile de vizitatori si sa transmia mesajul corect. Se pot cauta servicii de web design pentru fi siguri ca totul e inclus in standarde pentru a atrage si mentine atentia vizitatorilor si, in cele din urma, sa reactioneze asa cum se doreste la serviciile si bunurile companiei. Continutul inclus in site ar trebui sa fie precis si la obiect si ar trebui sa aiba un apel la actiune. Acesta poate fi plictisitor de citit intr-un bloc lung de text; astfel ca trebuie sa se pastreze continutul bine organizat. Site-ul ar trebui sa fie, de asemenea, usor de navigat si ar trebui sa aiba timp de incarcare rapida. Cei mai multi vizitatori isi pierd interesul pentru un site, atunci cand este nevoie de prea mult timp pentru a deschide paginile care doresc sa fie accesate.
Regula 2: Angajarea si raspunderea la intrebarile vizitatorilor Prin adaugarea unui blog pe site, se va obtine o modalitate usoara de a comunica cu vizitatorii. Se pot scrie posturi interesante care se lasa deschise pentru comentarii. Este un mod foarte frumos de a cunoaste ceea ce este in mintea clientilor si acest lucru poate ajuta foarte mult in a face modificari pentru produse sau servicii care sa se potriveasca nevoilor si asteptarilor lor. Se va crea, de asemenea, o prezenta de afaceri pe social media pentru a ajunge la cat mai multi clienti potentiali posibil. In cazul in care vizitatorii contacteaza prin e-mail sau formularul de contact, este indicat sa li se raspunda intr-un interval decent de timp. Acesta va fi un mod foarte simplu de a-i face sa se simta importanti si apreciati. Asigurati-va ca li se va raspunde la intrebari cu privire la afacere si ceea ce face aceasta, cat mai la obiect posibil. Raspunsul rapid ar putea fi diferenta dintre o vanzare reala si o oportunitate pierduta.
Regula 3: Studierea nisei cat mai mult posibil Tendintele de afaceri online sunt in continua schimbare si firma va trebui sa fie la curent pentru a tine pasul si pentru a ramane relevanta. O strategie de rulare pentru afacere ar putea sa functioneze acum, dar nu ar putea fi eficace si maine. Studierea noutatilor va tine angajatii informati si se pot gasi carti utile si chiar downloada carti electronice gratuite prin abonarea la newsletter-uri importante pe care se bazeaza afacerea online. Unele dintre cartile gratuite se pot revinde imediat; prin urmare, odata ce s-a terminat de lectura se vor comercializa ca si cum ar material propriu

Cauciucurile de iarna luate online sunt mai ieftine decat cele din offline
Pretul a fost mereu marele hop pe care fiecare sofer trebuie sa-l treaca atunci cand are de gand sa-si innoiasca setul de cauciucuri iarna pentru sezonul urmator. Desi la producator costul de achizitie poate fi mai mic, in Romania, TVA-ul, taxele de transport si cele impuse de fiecare comerciant umfla preturile pana intr-acolo incat pretul final creste si cu 25-30%.
Multi cred gresit ca daca asteapta pana in ultima clipa, tarziu, spre inceputul lui decembrie, cand temperaturile scad brusc, vor prinde preturi mai mici, insa adevarul e ca aceste cauciucuri iarna sunt mai ieftine cu cat sunt cumparate mai din timp. La fel de gresita e si opinia potrivit careia doar anvelopele cumparate de la cei mai mari, cei mai cunoscuti producatori sunt si de calitate si fiabile. Performantele cauciucuri de iarna de la branduri mai mici sunt la fel de bune, calitatea materialelor folosite poate fi chiar si mai buna. Totusi, o firma mare producatoare are si un service autorizat mai bine dotat, siguranta reparatiilor e mai mare, iar randamentul e net superior. Inainte de orice alegere online-de preferat de pe anvelopex.ro, cel mai aprovizionat magazin de profil din online, care e mai comoda si mai usoara, este recomandat sa vedem anvelopele vizate si in realitate, intr-un magazin offline oarecare, sa le analizam si sa ne decidem daca le vrem si ne trebuie cu adevarat, apoi sa mergem pe site si sa face comanda, sa mai intrebam echipa de consultanti daca exista nelamuriri. Se va avea in vedere cat de moale e cauciucul, ce masa are fiecare anvelopa si ce profil au.
Cea mai buna recomandare de magazin online cu preturi mici, dar calitate exceptionala a produselor anvelopex.ro. Oferta sa include jante aliaj, tabla, chiar otel, cauciucuri iarna pentru orice masina si accesorii utile, lanturi derapante. Livrarea este rapida, reducerile sunt aplicate constant, iar ofertele promotionale sunt mereu peste asteptari.

Cum sa iti faci un CV care sa atraga priviri
Este evidend ca totul in Cv trebuie sa fie scris corect dar ati fi surprinsi cat de multe greseli apar. Cand esti reprezentat doar de doua sau trei pagini de tip A4 este nevoie de o mica greseala pentru ca functionarul care selectioneaza CV-urile sa te aseze in teancul Refuz Politicos.
Ce spun greselile despre tine. Se pot trage concluzii eronate in urma unei greseli de scriere sau dactilografie, cum ar fi: Nu poti scrie corect; Esti lenes; Nu esti atent la detalii; Vrei sa dai gres; N-ai putea sa reprezinti compania; Nu vrei sa obtii slujba cu orce pret. Functionarul va avea destule motive sa te aseze in teancul Nu, fara ca sa-i oferi si tu, prin scriere gresita un motiv in plus. Nu este suficient doar sa treci Cv-ul printr-o verificare a scrierii.
Aceasta va evidentia greselile de scriere, dar nu si pe cele de dactilografie, care vor avea acelasi efect ca si cele de scriere. Concepeti Cv-ul asa incat sa fie usor de citit. Asta inseamna, sa fie redactat in propozitii scurte. Frazele lungi sunt complicate si sunt greu de citit. Propozitiile scurte pot fi trecute repede in revista. Faptele sunt mai importante decat stilul, cu exceptia cazului cand urmaresti o slijba de scriitor.
Abordarea in stilul comprimat, gazetaresc este cea mai buna. Propozitiile scurte au forta. Timpurile la diateza activa sunt cele mai indicate. Tineti minte ca nu ai decat 60 de secunde pentru ca mesajul CV-ului tau sa fie receptat. Nu-l pune pe cititor la munca. Alcatuieste un CV usor de citit. Foloseste propozitii scurte. Daca ne gandim putin, se poate admite ca anumite cuvinte au o mai mare valoare pozitiva, din punct de vedere al impactului, decat altele care au in mare acelasi sens. Din momentul in care CV-ul a fost scris, fiecare cuvant trebuie examinat cu atentie, pentru a vedea daca nu poate fi folosit un echivalent mai puternic sau mai potrivit. O atitudine pasiva. In general vorbind cuvintele mai slabe cand ocupantul slujbei este mai degraba pasiv sau reactiv la situatia de munca, decat in control asupra lucrurilor. Iata cateva exemple in plus: mentinut, comandat, efectuat, pregatit, prevenit oferit, recomandat. Nu este nimic rau legat de aceste cuvinte, dar creeaza impresia unei persoane pasive, cineva care mai degraba face fata situatiilor decat sa le initieze. Cu putin mai multa gandire si cautare se pot gasi sinonime pozitive si se pot folosi pentru a crea o impresie total diferita-nu este important ceea ce faci, ci felul in care te prezinti.
Nu trebuie sa spui totul celui care selecteaza Cv-urile. Unul din motivele pentru care un CV nu este admis, este faptul ca este mult prea lung. De ce credeti ca politia oriunde in lume adreseaza cuvintele: ,,Ai dreptul sa nu spui nimic’’ Pentru ca cu cat spui mai mult, cu atat este mai rau pentru tine. In ceea ce priveste redactarea unui CV cu cat scrii mai mult, cu atat mai multe motive dai functionarului sa te refuze. Asa ca scrie-l scurt. Ce inseamna scurt? ei bine , ca o regula de baza, daca spui totul in cel mult doua sau trei pagni, ceva nu este in regula. Sunt multi cei care dau sfaturi si care ai spune ca doar o pagina este suficienta. Punctul meu de vedere este urmatorul: cu cat esti mai in varsta, cu atat mai scurt trebuie sa fie CV-ul tu.

Cum alegi o crema antivergeturi de calitate si eficienta?
Te numeri si tu printre femeile care cauta metode revolutionare si tratamente antivergeturi performante? Ai incercat mai multe creme antivergeturi si rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor tale? Afla ce trebuie sa urmaresti atunci cand alegi o crema antivergeturi sau incepi un tratament de lupta impotriva vergeturilor.
Citeste intotdeauna ingredientele si asigura-te ca acestea nu au reactii adverse asupra pielii. Pe rafturile magazinelor exista numeroase creme antivergeturi care promit rezultate miraculoase, insa nu intotdeauna este bine sa te iei dupa eticheta sau dupa reclama. Cremele antivergeturi trebuie sa contina urmatoarele ingrediente:
Cremele antivergeturi profesionale si care garanteaza rezultate inca de la primele utilizari mai pot contine: extract de coada de cal (previne imbatrinirea pielii, previne vergeturile si le "repara" pe cele deja afectate de variatiile de greutate, de celulita, de sarcina si de dezechilibrele hormonale), colagen marin (actioneaza activ, in profunzimea pielii, regenereaza tesuturile si ofera rezistenta tesuturilor; in plus, formeaza, pe piele, o pelicula protectoare, care apara pielea de factorii externi nocivi; colagenul mentine nivelul optim de hidratare a pielii), extract de peste, ulei natural de migdala, vitamina E sau macese.
Cu siguranta iti doresti sa gasesti o metoda eficienta de a lupta impotriva vergeturilor si a scapa definitiv de acestea. De aceea, este bine sa nu te lasi pacalita de reclamele atragatoare, ci sa incerci sa gasesti crema antivergeturi care sa contina ingrediente sigure in indepartarea vergeturilor. Citeste eticheta produselor antivergeturi si abia apoi cumpara. Alegand, inca de la inceput o crema antivergeturi eficienta, economisesti bani pe care, in alte conditii, i-ai cheltui pe multe alte produse pana la gasirea produsului antivergeturi corect.

- Acid glicolic – acesta este raspunzator cu exfolierea stratului de celule moarte si cu stimularea productiei de colagen. De asemenea, acidul glicolic imbunatateste textura pielii si reduce semnele lasate de vergeturi.
- Vitamina C – aceasta stimuleaza productia de elastina, fiind un ingredient important pentru mentinerea sanatatii si elasticitatii pielii.
- Unt de cacao – acesta catifeleaza pielea, conferindu-i o textura sanatoasa; untul de cacao mentine pielea fina si elastica, protejand-o impotriva radicalilor liberi.
- Ulei din germeni de grau - o sursa importanta de vitamina E si antioxidanti, imbunatatind rapid aspectul pielii afectate de vergeturi.
- Unt de shea – contine acizi grasi esentiali care previn deshidratarea pielii si reduc semnele lasate de vergeturi.
Cremele antivergeturi profesionale si care garanteaza rezultate inca de la primele utilizari mai pot contine: extract de coada de cal (previne imbatrinirea pielii, previne vergeturile si le "repara" pe cele deja afectate de variatiile de greutate, de celulita, de sarcina si de dezechilibrele hormonale), colagen marin (actioneaza activ, in profunzimea pielii, regenereaza tesuturile si ofera rezistenta tesuturilor; in plus, formeaza, pe piele, o pelicula protectoare, care apara pielea de factorii externi nocivi; colagenul mentine nivelul optim de hidratare a pielii), extract de peste, ulei natural de migdala, vitamina E sau macese.
Cu siguranta iti doresti sa gasesti o metoda eficienta de a lupta impotriva vergeturilor si a scapa definitiv de acestea. De aceea, este bine sa nu te lasi pacalita de reclamele atragatoare, ci sa incerci sa gasesti crema antivergeturi care sa contina ingrediente sigure in indepartarea vergeturilor. Citeste eticheta produselor antivergeturi si abia apoi cumpara. Alegand, inca de la inceput o crema antivergeturi eficienta, economisesti bani pe care, in alte conditii, i-ai cheltui pe multe alte produse pana la gasirea produsului antivergeturi corect.
Despre lucruri sfinte
Cu cat societatea, in total, ajunge sa fie un adapost mai sigur si mai complex, cu atat legaturile restranse si locale de aparare ori intreprindere isi pierd valoarea si, deci, vitalitatea; iar potrivit cu aceasta degradare a lor, se modifica parerile si simtirile noastre fata de dansele. La un grad mare de sociabilitate, prin urmare de siguranta reciproca, legatura indaratnica pana la fanatism mistic intre doi indivizi pierde orice inteles; dependenta dureroasa, ori chiar delicioasa, care rezulta de aici, se anuleaza - omul s-a individualizat si respira intens un maximum de libertate; se apropie dar de binele care pare sa fie cel mai scump fiintei vii. Legarea si desfacerea relatiilor individuale isi vor pierde astfel caracterul tiranic; barbaria vicleana drapata in patos moralistic va fi demascata si data pieirii inevitabile.
O revarsare bogata de adevar intre oameni ar fi atunci cu putinta, fiindca realitatea sufleteasca, in formele ei genuine si imediate, ar sparge coaja de formule sarbede si imbecile in care ne-a incleiat constrangerea sociala primitiva. Iar energia imensa cata se distruge in inversunarile tragice ori comice, in care ne tine robi tirania straveche si animalica, ascunsa in dragostele noastre cele mai mandre si mai eroice, s-ar libera ca sa sporeasca neasemanat binele palpabil si frumusetea, ca sa invinga tot mai efectiv mizeria blestemata si dobitoceasca in care se zbate specia. Sa cauti virtuti ale caror conditii de existenta au pierit nu-i decat o pioasa nerozie - daca nu-i cumva o grosolana strambatura. Cu cat societatea se pacifica si se umaniza, cu atat legaturile de felul acela ajungeau inutile si trebuiau sa dispara. Iar daca ne inchipuim procesul de pacificare - dreptatea si intelegerea pentru persoana altuia duse mult mai departe decat au ajuns ele real vreodata - vom simti indata acele intovarasiri epice si tragice ca depline anahronisme. Negresit, asa cum se gaseste astazi viata europeana, pornita violent spre un trecut cine stie cat de vechi, s-ar putea ca amatorilor de sentimentalism arhaizant sa li se deschida perspective de vaste satisfactii. Noua acestorlalti ne ramane in orice caz mangaierea gandirii lucide. Realitatea psihica este de mult transformata, dar formula solemna isi urmeaza orbeste cursul si ajunge pentru cei constienti trivialitate anosta sau ridicula. Asa s-a intamplat cu clasica prietenie, cu amorul, cu familia traditionala si cu alte... lucruri sfinte.
Multimea cu mintea moale si neutra le canta, regretandu-le si exaltandu-le dupa canoane rasuflate, mostenite stramb de la ganditori, ori mai adesea de la literati din alte vremuri. Perechea clasica de prieteni pana la moarte se forma, natural, in sanul culturilor primitive, restranse si razboinice; din insasi frecventa primejdiei si razboiului a putut naste din nou prietenia eroica, cum arata exact si patrunzator artileristul Lintier. Dar astfel de intovarasiri inceteaza treptat de a fi autentice, in masura in care se anuleaza viata razboinica.

Ai o societate sau vrei sa infiintezi una noua? Cauta un avocat afaceri
Chiar daca trecem printr-o perioada in care auzim din ce in ce mai des de societati si firme care isi inchid usile si angajatii sunt nevoiti sa se reprofileze, exista si multi antreprenori curajosi, cu idei foarte bune, care isi deschid afaceri noi si de multe ori profitabile.
Multe societati au fost infiintate in ultimii ani in partea de vest a tarii, acolo unde dezvoltarea e o tendinta si nu un scop, cum se intampla in estul mai sarac. Indiferent ca doriti sa infiintati o societate comerciala, un SRL, PFA sau SA, aveti nevoie de un avocat bun Timisoara, in speta un avocat afaceri societati Timisoara care sa va ajute sa treceti usor si eficient prin intreg procesul de organizare sau reorganizare. Casa de Avocatura Alexandru, Andreas & Asociatii este locul unde puteti gasi cei mai buni avocati din Timisoara, oameni care se pot ocupa de toate actele si problemele ivite in timpul infiintarii unei societati. Cu ajutorul consultantei oferite de un avocat afaceri societati Timisoara puteti infiinta un SRL, obtine autorizatii, deschiderea sau inchiderea unor puncte de lucru, modificarea capitalului social sau chiar schimbarea sediului si divizarea sau lichidarea societatii. Daca apelati la un avocat bun timisoara din cadrul Casei de Avocatura Alexandru, Andreas & Asociatii nu veti avea batai de cap la infiintarea unor Societati pe Actiuni, toate actele necesare pentru orice tip de societate vor fi redactate de profesionisti cu experienta de peste 16 ani. Oricare avocat afaceri societati Timisoara il veti alege veti avea la dispozitie si servicii de consultanta fiscala, o consultanta in privinta evaluarii riscului decizional.
Pentru Societati Europene se ofera consultanta, la fel ca si pentru societatile comerciale din alte tari care vor sa se extinda si in Romania. Nu mai pierdeti timpul cu identificarea unui avocat bun timisoara si vizitati chiar acum site-ul oficial al Casei de Avocatura Alexandru, Andreas & Asociatii, http://avocatul-meu.ro, alegeti serviciul care se potriveste planurilor dvs. si incepeti discutiile cu avocatii experimentati in privinta afacerii dvs. prezente sau viitoare!

Usile glisante si avantajele lor
Iti plac usile glisante? Ai alege usi glisante in locul usilor obisnuite? In cele ce urmeaza iti propunem informatii legate de avantajele si dezavantajele usilor glisante.
Avantajele pe care ti le ofera usile glisante
In randul avantajelor pe care usile glisante ti le pun la dispozitie, se numara:
Dezavantajele usilor glisante
Usile glisante prezinta si o serie de dezavantaje, precum urmeaza:
Usile glisante din sticla necesita o atentie deosebita, fiind mult mai sensibile la spargere, decat usile glisante din aluminiu sau alte materiale. Trebuie acordata o atentie sporita materialelor din care sunt confectionate usile glisante pe care le doriti.

- Sfera larga de utilizare: usile glisante pot fi amplasate atat la trecerea dintr-o camera intr-alta, cat si la granita cu exteriorul, inlocuind o parte dintr-un perete;
- Sistem de functionare usor si practic: spre deosebire de usile clasice, obisnuite, usile glisante pot fi accesate mult mai usor si mult mai repde;
- Usile glisante confera eleganta sufrageriilor sau bucatariilor in care sunt amplasate; Design functional si extrem de diferit: usile glisante sunt disponibile intr-o gama variata de modele, toate functionale si usor de incadrat, in orice tip de design interior.
- Usile glisante se preteaza oricarui stil de amenajare;
- Usile glisante pot fi folosite ca usi de camere, precum si ca perete despartitor, ceea ce inseamna ca au o functionalitate dubla;
- Usile glisante pot fi confectionate din sticla, lemn, panouri pvc sau din aluminiu.
Dezavantajele usilor glisante
Usile glisante prezinta si o serie de dezavantaje, precum urmeaza:
- Desi deschiderea lor economiseste din spatiul de trafic, usile glisante impun un proces de montaj mai dificil decat in cazul usilor obisnuite. Instalarea usilor glisante necesita o nisa speciala;
- Sinele usilor sunt supuse murdariei si sunt foarte dificil de curatat; Uneori, se intampla ca usile sa “sara” de pe cantul lor;
Usile glisante din sticla necesita o atentie deosebita, fiind mult mai sensibile la spargere, decat usile glisante din aluminiu sau alte materiale. Trebuie acordata o atentie sporita materialelor din care sunt confectionate usile glisante pe care le doriti.
Dialog - o poezie draga mie
- Frunze de toamna, frunze natange,
Miezuri de piersica, pline de sange,
Cum v-ati ranit atat de cumplit ?
- N-am banuit, n-am banuit
Ca soarele poarta-un cutit, un cutit.
Indragostitii cei lasi
Fiecare anotimp ne desparte
pe unul de celalalt si ne-apropie de moarte.
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile ...
Iubirea noastra cea mare
a ramas inchisa-n sarutare,
de buzele noastre strivita,
ca fluturele mort in crisalida.
Prea blanda-s cu noi ! Am trait ca doi monstri
pe spinarile tinere-ale anilor nostri.
Din mierea lor, din gingasul lor stup,
ne-am ingrasat la suflet si la trup
si-acum taram greo, bucata cu bucata,
ceara suava-a casei de-altadata ...
Nu, noi cei lasi n-ar trebui sa iubim !
Ne-nfricosam pe pamant si ametim pe-naltimi
domesticim suferinta, o facem caine de curte,
pentru speranta ni-s bataile inimii prea scurte ...
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile ...
Fiecare-anotimp ne desparte
pe unul de celalalt - si ne-apropie de moarte.
- Nina Cassian -
- Nina Cassian -
Cum sa ai un transport mobila in sectorul 4 cat mai rapid si eficient
Se poate intampla oricui. Ai gasit casa viselor tale, ai aranjat totul, ai pus si covoarele, tapetul, cand seful iti pune in vedere ca trebuie sa isi mute firma in alt sediu, mult mai departe de locuinta ta. Ca sa eviti o cheltuiala in plus, te gandesti sa schimbi si tu domiciliul sa ai locul de munca aproape.
In situatia in care noua ta casa e amplasata in sectorul 4 al Bucurestiului, pentru transport mobila sector 4 trebuie sa iei legatura cu transportsigur.ro, o firma de transport intern si international cu traditie in Romania. Experienta de 10 ani si preturile imbatabile te pot convinge in prima faza ca firma aleasa e cea de care ai neaparata nevoie. Odata batuta palma, consultantii firmei vor afla de la tine planurile tale de transport, ce anume vrei sa transporti si unde, eventual in cat timp. In functie de ele vei primi o oferta personalizata care va include tariful practicat si, la intelegere, modul in care se va desfasura intreg procesul de transport mobila sector 4. Se va tine cont cu siguranta de volum, fragilitatea mobilei, numarul de piese, distanta dintre locuri, cat de greu sau de usor se poate transporta mobila in interiorul blocurilor, daca e vorba de mutat la bloc. Cand ai timp liber, angajatii vor veni acasa la ora indicata, vor demonta, daca e necesar, mobila si vor urca in autoutilitare sau dube toate piesele, le vor asigura cu elemente pentru sustinere ca sa treaca cu bine de drumul cat mai scurt pana la destinatie.
Acolo vor fi descarcate cu grija cu ajutorul liftului din spate si puse in camere, in pozitiile indicate de proprietar. Pe toata durata unui transport mobila sector 4, mobila ta si transportul in sine vor fi monitorizate si vei sti in permanenta unde se afla si in ce stare. Intra chiar acum pe http://transportsigur.ro si convinge-te de calitatea serviciilor oferite.

Spune-i ca o iubesti cu inelele din argint cu Swarovski Elements
„Ti-am dat un inel, ti-am dat un inel, mare cat inima mea”. Un refren la celor de la Holograf pe care l-am fredonat si inca-l fredonam. Nu e el chiar atat de mare, dar asocierea cu inima si sentimentele e adevarata. Inelul poate impresiona o domnisoara la prima intalnire, poate smulge un „DA!” inainte de logodna. Este cel mai popular simbol al iubirii eterne, un cadou perfect in orice ocazie pentru o femeie.
In trecut, inelele din argint si din aur, cu pietre pretioase de o valoare inestimabila, erau preferatele aristocratiei europene medievale.
Italia renascentista a fost locul unde argintul se folosea cu precadere la confecţionarea inelelor. Moda inelelor din argint s-a pastrat si astazi. Secundar.ro, un magazin online de top, pune la dispozitia barbatilor care nu stiu cum sa-i spuna iubitei ca o iubesc si ca o vor alaturi de ei o viata-ntreaga inele din argint cu Swarovski Elements. Elegante, inelele comercializate de http://www.secundar.ro sunt infrumusetate de o gama impresionanta de cristale Swarovski, special create pentru femeia secolului al XXI-lea care e tot timpul in pas cu moda.
Din argint 925, fiecare din aceste inele din argint cu Swarovski Elements e diferit, are o personalitate aparte. Elementele Swarovski, un brand premium, simbol al calitatii cristalelor, au oferit designerilor o interesanta paleta de inspiratie, impunand o nota de rafinament inelelor deosebite. Inovatoare si rafinate, perfecte in orice ocazie, gama de inele din argint cu Swarovski Elements aduce o diversitatea de forme si culori ale pietrelor pretioase care iti vor cuceri partenera si o vor face sa nu te uite, niciodata. Orice inel comandat va fi livrat in cutie cadou cu certificat de garantie - garantia e de 6 luni – si este disponibil in 24-48 de ore.
Comanda se poate face online, completand campurile din formularul special, prin telefon, prin e-mail, direct pe Chat. Intra chiar acum pe site si fa-i un cadou iubitei tale, din toata inima!

Denisa Botcari vrea sa devina fata de casa
Noua aparitie in show bizz a fost Denisa Botcari, o blonda frumoasa venita tocmai din Londra.
Modelul a facut ravagii de cand a ajuns in Romania, iar intr-o perioada foarte scurta a “agatat” mai bine de trei barbati cu ajutorul carora a reusit sa se faca cunoscuta.
Pentru prima sa imagine, Denisa a cazut in bratele celui mai cautat barbat si anume, printul Adi Cristea. Dupa ceva timp, aceasta s-a cam plictisit de Adi si a trecut mai departe la Liviu Varciu, unde a facut un popas de doar cateva zile.
In urma, dupa ce a tercut si pe la Catalin Botezatu, Denisa Botcari a luat o decizie serioasa, iar acum aceasta este considerate printesa lui Iri. Cu ganduri serioase, blonda cu talie de viespe a trecut deja la pasul urmator si isi doreste chiar si un copil cu Irinel Columbeanu.
Aceasta stire a fost facuta publica acum foarte putin timp, Denisa postand pe contul sau de socializare o fotografie in care apare alaturi de o fetita, aceasta fiind insotita de cateva cuvinte: “Asa companie? Vreau un copil”.
Invitatiile online pentru botez
Un trend mai special in ceea ce priveste invitatiile la un eveniment important din viata unei familii isi face tot mai mult loc pe acest segment in ultimii ani. Este vorba despre invitatiile trimise online invitatilor la botez, un gen de invitatii care initial au fost considerate o solutie buna pentru oaspetii asteptati la eveniment si care se aflau la distante foarte mari. De la trimiterea acestor invitatii electronice prin email sau pe retele de socializare catre persoanele aflate la distante mari si pana la generalizarea si adoptarea acestora ca invitatie unanima pentru botez nu a mai fost decat un pas.
Astazi foarte multe familii moderne care organizeaza petreceri de botez aleg sa trimita oaspetilor invitatii online. Cat de respectuos este acest gest, cat de apreciat este el de catre cei carora li se trimit astfel de invitatii – raspunsul nu este unul universal valabil, ci el vine in functie de tipul de relatie existenta intre expeditori si destinatari, dar si de tipul de eveniment care este organizat. In general se recurge la invitatii botez clasice, trimise prin posta sau inmanate personal, atunci cand este vorba despre un eveniment mare, un eveniment care se vrea elegant si distins, si la care se respecta toate uzantele, asemenea unei nunti. In acest sens foarte multe modele de invitatii pentru botezul unui nou nascut veti gasi la www.invitatiioriginale.ro, de la invitatii clasice pana la invitatii jucause, vesele, in care nasterea si crestinarea unui copil este anuntata cu veselie. De asemenea, tot pe site veti gasi si diferute variante de texte pentru invitatia de botez, si ele intr-o gama mergand de la clasic la texte mai putin traditionale.
Pe de alta parte, pentru petreceri intre prieteni apropiati sau doar in familie, atunci cand se planifica organizarea unei petreceri deloc formale se poate apela si la invitatiile trimise online, caz in care se renunta complet la eticheta. Astfel, se pot realiza invitatii proprii sau se poate recurge la modele existente pe site-uri de profil.

Cartele SIM cu buletinul, anonimat doar cu numele…
Recent, o lege care tot a facut valva de vreun an incoace a devenit numai buna de a fi aplicata. E vorba de legea care obliga toti operatorii de telefonie mobila sa stranga datele din buletin de la toti utilizatorii de cartele PrePay existenti si viitori pentru a preintampina fraude, acte de terorism sau apeluri neghioabe la 112. Operatorii vor trimite, evident, notificari tuturor utilizatorilor deja existenti-deja de vreo cateva luni, de la noua schimbare a siteului Cosmote, pentru posesorii de cartele preplatite exista deja, in MyAccount, doua-trei campuri speciale pentru identificare cu CNP si nume, insa interesant e cine se va conforma. Si se vor conforma pentru ca, incepand cu 1 ianuarie 2015-pentru cei care achizitioneaza SIM-uri noi, si 1 ianuarie 2016, pentru cei care au deja cartele preplatite, nu va exista niciun fel de clementa si ori li se va sista numarul, celor care au cartele, sau utilizatorii noi nu vor putea cumpara cartele.
Pe de o parte, e bine ca se mai „curata” din nenorocitii care folosesc cartele sa ia bani de la creduli, cu fel de fel de concursuri sau prin metoda „accidentul”-de obicei puscariasi care nu au ce face prin celule-pe de alta parte, faptul ca iti dai CNP si adresa, tot ce scrie in buletin-serie, numar, tot-poate contribui la aparitia unor retele de fraudare masiva prin furt de identitate, aparitia de abonamente asociate pe CNP aiurea, fara acordul proprietarului, evident, facturi umflate de numa-numa si alte prostii facute de angajatii companiei-nu ca nu fac si acum, de exemplu eu am patit-o cu Cosmote, unde am o carteluta, ma tot suna indivizi ca sa ma fraiereasca cu nu stiu ce concursuri si nenorociti cu „metoda accidentul”, desi nu am data numarul nimanui si nici nu e public pe undeva, de unde reiese ca niste scarbe de angajati Cosmote se folosesc de bazele de date cu numere de telefon de cartele active pentru a le pasa puscariasilor sau baietasilor de cartier niste prazi numai bune de „jupuit”-dar nimeni nu ia nicio masura, desi am sunat la ei, m-am plans, au notat numarul aluia si atat.
La acesta decizie se mai adauga si interzicerea folosirii libere a retelei WiFi-iarasi o tampenie si un atentat la viata privata-ea fiind posibila din 2015 doar prin darea numarului de telefon personal operatorului detinator al drepturilor asupra cartelei preplatite si primirea unui SMS cu un cod care sa fie introdus intr-un camp, care camp sa activeze o conexiune securizata-o abrambureala care nu-ti permite sa ai acces rapid la WiFi de la metrou, de exemplu, si sa iti piara cheful de citit e-mail-ul important primit de la seful tau, de exemplu. Ca sa aveti o imagine de ansamblu, va mai spun ca, potrivit cifrelor oficiale, cei care au cartepe PrePay sunt cam trei sferturi din totalul utilizatorilor serviciilor de telefonie mobila…

Beneficiile unui program facturare
Beneficiile unui program facturare online sunt destul de multe, insa le poti observa numai dupa ce alegi sa folosesti programul respectiv; de exemplu poti incerca sa folosesti gratuit pentru anumite perioade de timp un program de facturare care se numeste Qinvoices, iar acesta vine la pachet cu foarte multe beneficii care usureaza munca simtitor de mult.
Iata care sunt acestea: poti sa emiti facturi fiscale insa si facturi de avans, factura proforma, foarte rapid, daca doresti sa poti fii la curent cu facturile si nu trebuie sa fii la punctele de incasari, informatiile prezente le poti accesa de peste tot, poti sa trimiti facturile prin email catre persoanele carora le sunt destinate, poti sa faci export de documente in formate variate, de exemplu: in word, in pdf, in imagini, in excel, htm si aletele. Ai sansa sa-ti urmaresti cheltuielile fara sa ai prea multe batai de cap, poti sa generezi un registru de casa automat deci sa calculezi partea de venituri, poti sa introduci totul foarte rapid, sa memorezi clienti cat si produsele pe care le comercializezi. Facturile se completeaza automat prin intermediul unui program de facturare online iar calculele aferente acestora sunt si ele la facute foarte rapid.
Iar in cazul in care incasezi in valuta programul preia automat cursul valutar de pe internet din ziua respectiva. Facturile tipizare pe care le completam pana acum, cele din format clasic, devin istorie numai daca suntem deschisi catre nou si adoptam beneficiile pe care tehnologia cat si stiintele aferente ei ni le punem la dispozitie. Si cu siguranta nu de putine ori avem nevoie sa profitam cat mai mult de toate aceste avantaje, caci timpul ne ajunge tot mai greu in special cand vine vorba de munca, daca avem o functie importanta si vream totusi sa tinem si evidenta incasarilor de cheltuieli la locul de munca; putem profita astfel de programele de facturare online care stau la dispozitie fara costuri in plus.

Gary, capra care da si lapte si… stream video
Mai de mult, ne laudam rudelor si prietenilor cu imaginele surprinse cu o camera de luat vederi unde prin munti sau pe la mare. Cu timpul, tehnologia a evoluat intr-atat de mult incat cu niste aparate de filmat foarte micute puteti surprinde peisaje care va lasa cu gura cascata.
Spectaculosul insa de abia acum incepe, daca ne gandim ca am putea pune astfel de dispozitive pe animalele de companie si le-am putea vedea escapadele sau pe niste capre negre, de exemplu, si sa avem imagini inedite din cele mai inalte zone de pe glob. Asa ceva s-a pus desa in practica de curand, cand s-a inventat GoatPro, o camera minuscula amplasata pe coarnele unei capre, care inregistreaza imagini superbe de pe unde umbla animalul, prin Australia. Capra are si cont de YouTube si este deosebit de populara, clipurile postate de stapan devenind virale in scurt timp. Si cum ii sta bine oricarie vedete, are si o pagina personala pe Facebook cu foarte multi fani, fapt ce i-ar putea aduce caprei un posibil titlu de vedeta anului in curs. Desigur, de aici se pot face bani frumosi din marketing si publicitate sau vanzarea videoclipurilor catre terti.
Pe de alta parte, nu demult, am avut ocazia sa ne amuzam si sa vedem un alt proiect la fel de indraznet: salata orientala, de cartofi care a atras donatii de pana la 35.000 de dolari in doar cateva zile de la postarea ideii pe un site de croudfunding (finantare cu ajutorul celor care cred in proiect prin plasare proiecte pe siteuri de profil si cererea unor donatii fixe sau flexibile din partea userilor care au incredere in reusita proiectului-foarte populare chiar si la noi asemenea initiative). Desi cel care a avut nastrusnica idee voia doar vreo 10 dolari, a reusit sa convinga de vreo 500 de ori mai multe persoane open-mind si sa isi faca bani de trait vreo cateva luni bune.

O pereche de blugi scurti, 5 stiluri diferite de a-i purta
O pereche de blugi scurti de pe www.ppt.ro pot fi folosit pentru o multitudine de tinute, in diverse stiluri – nu te rezuma la un singur stil, ci transforma-te in fiecare zi.
De la pin-up girl la shabby chic, exista numeroase moduri de a folosi aceasi pereche de blugi scurti in diverse moduri. Iata cinci moduri de a purta blugi scurti vara si toamna aceasta.
Pin-up girl
Adu in viata ta aerul retro si asorteaza o pereche de blugi scurti cu o camasa in carouri, cizme de cowboy si prinde-ti parul cat mai sus. Fa-ti o bentita dintr-un material textil care aduce cu o fasie dintr-o fata de masa pentru a completa look-ul. Daca este foarte cald, poti sa schimbi cizmele cu sandale peep-toe.
America tuturor blugilor
Daca esti nostalgica dupa aerul casual-sport al Americancelor anilor '80-'90 poarta blugi scurti cu tenesi albi si un maieu larg si scurt, cu un imprimeu care aminteste de Miami. Cu cat mai sters este imprimeul, cu atat mai bine.
Romantism varatic
Atunci cand te intalnesti cu prietenul si vrei sa abordezi un romantism diafan, poarta o bluza larga, din voal, cu umerii goi, impreuna cu blugi scurti. Dezgolindu-ti umerii vei fi foarte sexy, iar pereche de blugi scurti de pe www.ppt.ro va pastra tinuta usor casual, oferind o briza de modernism.
Shabby Chic in blugi scurti
Noul trend shabby chic face furori atat in moda, cat si in decorari interioare si de cateva luni a inceput sa le cucereasca si pe romance, incet dar sigur. Pentru a fi in trend, leaga o esarfa din dantela alba pe post de curea la blugi scurti si alege un top cu volane, care se bluzeaza si lasa la vedere blugii si funda. Bluza trebuie sa fie dintr-un material vaporos si sa aiba un aer vintage, asadar, inspira-te din garderoba bunicii.
Fake-Office
Purtarea unor blugi scurti la serviciu sau la interviul de angajare este o mare gafa, dar in timpul liber cand vrei sa arati business, insa nu vrei sa renunti la confort, poarta o camasa din matase cu un sacou din acelasi material la blugi scurti. Astfel vei arata destul de sobru incat functionarii sa iti acorde importanta cuvenita si iti vei bronza picioarele. Iar cand termini treaba, esti gata pentru o iesire in club.

Traditii iesite din comun ce ascund ura europenilor fata de animale
Catapultarea prepelitelor, Spania. Daca va intrebati de exista vreo diferenta intre o prepelita si o… ghiulea-nu prea exista-atunci aveti spiritul de observatie mult mai dezvoltat decat locuitorii Valenciei. Anual, oameni obisnuiti vin cu prepelite si le pun in tunuri, dupa care aprind fitilul si… buum!, prepelita e sus, sus de tot-ca-n reclama romaneasca, zboara puiule, zboara. Nu e suficient ca le arunca in aer cu tunul, dar odata ajunse acolo, isi iau armele si le impusca fara mila. Si nu vorbim aici doar de niste nebuni care se joaca cu prepelite, ci de cluburi intregi care catapulteaza prepelite, asistati de sute de oameni care vin sa vada cum zboara aratarile cu pene.
Inghitirea pestilor vii, Belgia. Geraardsbergen este un oras cu nici 30.000 de locuitori de care nimeni nu ar fi auzit daca nu ar fi existat festivalul Krakelingen. In esenta e vorba de o parada obisnuita, cu o singura exceptie. Dupa ce au terminat de marsaluit si de cantat, tot orasul se aduna la poalele unui deal pentru a-l privi pe primar inghitind pestii vii. Provenind din 1393 sau 1600, traditia implica scufundarea pestelui micut, viu, intr-un pocal cu vin, inainte de a-l inghiti dintr-o incercare. Expertii in drepturile animalelor au fost de acord ca acest comportament canibal poate fi vazut ca o incalcare a drepturilor vietuitoarelor. Insa a fost si mai rau. Inainte de 2001, cand a fost reglementata prin lege situatia de acolo, intreg orasul manca cel putin un peste viu-de fapt il inghitea-in timpul festivalului. Acum doar primarul si vreo cativa oameni de-ai sai mai se incumeta sa inghita peste viu.
Luptele de cai, Spania. In cele mai multe tari, barbatii isi pun testosteronul la treaba imblanzind cai salbatici. In Spania, se lupta cu ei. Anual. Cetatenii din Galicia se imbata bine, dupa care fugaresc caii salbatici de prin padurile din apropiere pana in oras, apoi se lupta cu ei si ii… „barbieresc”. Traditia Rapa das Bestas este veche de 400 de ani si a fost o metoda de a tine contul numarului de cai si pentru a le mentine o igiena potrivita unei dezvoltari armonioase. La un moment dat ceva s-a intamplat si traditia s-a transformat intr-o mizerie totala care continua pana-n ziua de astazi. In ciuda protestelor numeroaselor grupuri si asociatie care protejeaza animalele de abuzuri, traditia merge inainte, publicitatea negativa nefiind decat un plus de audienta.

Trusa ideala pentru o manichiura impecabila
Nu intotdeauna avem timp sa ajungem la salonul de cosmetica pentru a beneficia de o manichiura si un rasfat asa cum s-ar cuveni. Marele defect al saloanelor de cosmetica sau de manichiura este acela ca functioneaza dupa orare stricte si ca de cele mai multe ori aceste orare nu se sincronizeaza cu cele ale unei femei ocupate… Iar atunci singura solutie este sa ne inventam un „mini-salon de manichiura” chiar acasa. Ce ar trebui sa contina un astfel de salon de manichiura improvizat acasa, astfel incat unghiile noastre sa arate mereu impecabil, aflam mai jos.
Daca vorbim despre adepte ale unghiilor naturale, arsenalul de manichiura de acasa trebuie sa contina neaparat un set profesional de manichiura, care poate contine si o pila electrica profesionala pentru unghii (sau aceasta poate fi cumparata separat, optional), un sterilizator pentru instrumentele folosite, astfel incat ele sa fie mereu intr-o stare perfecta de igiena. Cat despre tratarea si vopsirea unghiei, veti avea nevoie de un degresant pentru unghie, de o crema hidratanta pentru maini, un ulei pentru cuticule, un tratament base coat pentru unghii naturale, si apoi oja - clasica sau semipermanenta, care face unghia sa arate foarte bine si in plus este mult mai durabila. Nu uitati la final de un top coat protector pentru manichiura si care poate avea si un rol de uscare rapida. Daca optati pentru oja semipermanenta, trusa de manichiura va trebui sa se imbogateasca si cu o lampa UV de care oja semipermanenta are nevoie pentru uscare. Toate acestea le puteti gasi la e-top-online.ro, reunite in sectiunea de manichiura si foarte usor de comandat.
Cat despre unghiile false, cu gel, in plus fata de cele mentionate mai sus, cele care au experienta sau vor sa invete sa construiasca astfel de unghii, isi pot achizitiona tot de la e-top-online.ro gel pentru constructie unghii false, vopsele acrilice, polizor pentru unghii si capete diamantate pentru polizorul de unghii, cleste pentru tipsuri, dar si sabloane, stampile, sau orice altceva va mai poate ajuta pentru a crea adevarate modele artistice pe unghii.

Geanta de voiaj pentru barbati
In ultima perioada de timp geanta de voiaj piele si-a depasit demult sfera utiliatii, devenind chiar un accesoriu important atat in moda masculina cat si in cea feminina. Daca femeile prefera sa-si achizitioneze o geanta de voiaj piele de umar sau pe rotile pentru a le fi mai usor de transportat, in ceea ce priveste alegerile barbatilor lucrurile stau diferit.
Acestia din urma prefera o geanta de voiaj piele cu manere scurte, incapatoare in culori cat mai aproape de natural, mergand pe nuante de negru, maroniu, bej sau cafeniu. Daca, pana acum ceva vreme se credea ca o geanta de voiaj piele de mana este destinata exclusiv femeilor, se pare ca, lucrurile stau diferit in alegerea pe care o fac barbatii atunci cand vor sa calatoreasca. Si ei prefera sa renunte la bagajul de cala, alegand sa opteze spre un bagaj de mana atunci cand pleaca in vacanta ori in interes de serviciu.
Avantajele unei genti de voiaj piele purtata si de catre barbati sunt nenumarate. In primul rand, acestea se potrivesc oricarui tip de tinuta de la cea office pana la cea sport, magazinele de specialitate care se ocupa cu vanzarea acestui timp de genti de voiaj asigurandu-va o multitudine de modele in acest sens.
Un alt motiv pentru care barbatii ar putea alege o geanta de voiaj piele il reprezinta spatiul pe care aceasta o confera. De regula barbatilor, nu prea le place sa mearga cu foarte multe bagaje dupa ei, de aceea o astfel de geanta le ofera posibilitatea comprimarii tuturor hainelor si accesoriilor intr-un singur loc, dat fiind spatiul generos pe care il ofera o astfel de geanta.
O geanta de voiaj piele, poti alege sa cumperi de pe site-ul www.grandprix-originals.ro, acesta fiind locul de unde poti achizitiona astfel de genti de voiaj de calitate la preturi exceptionale.

Relatii fascinante si amuzante dintre mari personalitati
Arthur Schopenhauer si Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Schopenhauer a fost un reputat filosof german a carui analiza metafizica a vointei si viziunea sa asupra motivatiei umane si dorintei, precum si stilul aforistic al scriiturii sale a influentat mari ganditori ai omenirii ca Friedrich Nietzsche, Richard Wagner, Albert Einstein, Sigmund Freud si Leo Tolstoi. Hegel, la randul sau, a fondat idealismul german, teoriile sale istorice si abordarea idealista a realitati ca un intreg, tot, revolutionand filosofia europeana. Schopenhauer a ajuns sa il acuze pe Hegel ca folosea un limbaj prea pompos si nu spunea nimic nou in esenta. Asa de puternica era lupta dintre cei doi ca, in 1820, Schopenhauer si-a aranjat cursurile la Universitatea din Berlin sa coincida cu cele ale lui Hegel. Din nefericire, Schopenhauer avea doar vreo cinci studenti rataciti la cursuri, in timp ce la Hegel sala era arhiplina, studentii stand pe unde puteau pentru a lua parte la faimoasele sale cursuri. Vazand asa ceva, Schopenhauer a renuntat sa mai predea la universitate…
C.S. Lewis si J.R.R Tolkien. The Inklings era un grup de discutii literare care numara cativa intelectuali de seama ai secolului al XX-lea, cei mai proeminenti membri fiind C.S. Lewis si J.R.R Tolkien. Cei doi erau buni prieteni; Tolkien l-a ajutat pe Lewis sa se converteasca la crestinism, iar Lewis l-a incurajat pe Tolkien sa-si dezvolte scriitura fictionala. Ambii predau la Oxford, ambii erau interesati de literatura si scriau carti SF. Cu toate astea, Tolkien nu a fost de acord cu viziunea asupra crestinismului din cartile despre Narnia ale lui Lewis, fiind de parere ca teologia trebuia sa fie lasata in seama profesionistilor din acest domeniu. Prapastia dintre cei doi a fost si mai mare atunci cand Lewis a inceput sa fie atras de biserica anglicana si sa aiba o aventura cu vaduva americana Joy Gresham. Dupa casatoria cu ea, Lewis s-a cam instrainat de vechii prieteni, iar Tolkien a luat aceasta instrainare mult prea personal.
Plutitorul electric in sistemele de alimentare cu apa
Una dintre dilemele principale atunci cand vine vorba despre instalatia de alimentare cu apa in cazul unei case care nu este racordata la o retea publica de apa, este cu ce sistem sa se faca alimentarea. O multime de discutii in acest sens au in prim plan diferenta care se face intre pompele submersibile si hidrofoare. Ce ar fi mai bine sa folosesc pentru alimentarea cu apa a casei - un hidrofor sau doar o pompa submersibila? Sigur, raspunsul la aceasta intrebare difera in functie de ariile de consum existente si de cat de des sunt acestea folosite.
In principiu, pentru o casa cu o suprafata rezonabila de 200 de metri patrati, amplasata pe un teren unde nu se face agricultura, iar consumul de apa este cel al unei familii obisnuite medii (trei-patru membri), care foloseste apa pentru uz casnic, si nu neaparat pentru udat gazon, irigat straturi de legume etc, este suficienta o pompa submersibila. Daca ariile de consum sunt mai multe si este necesara mai multa apa, este indicata folosirea unui grup hidrofor, acesta avand la baza tot o pompa – fie ea submersibila sau de suprafata – dar intr-un sistem mai complex.
Partea negativa este ca pompele se strica, indiferent ca folosim pompe de sine statatoare, indiferent ca folosim sisteme hidrofoare. Numai ca singura diferenta este ca un sistem hidrofor costa mai mult decat o pompa, iar costurile de inlocuire pot fi mai mici in cazul pompelor. Insa, pentru a nu ajunge foarte des la situatia in care pompa se strica, din pricina utilizarii excesive, exista cateva echipamente care pot prelungi durata de viata a unei pompe. Iar unul dintre acestea este si celebrul plutitor electric.
Plutitorul electric pe care il puteti gasi la shop-einstal.ro are rolul de a comanda inchiderea si deschiderea pompei in functie de nivelul de apa din instalatie. Practic, pompa va fi agrenata si va porni numai daca plutitorul electric detecteaza scaderea nivelului apei si, invers, functionarea pompei va fi oprita cand nivelul este suficient.

Minciuni pe care oamenii de publicitate le-au transformat in „realitati”
Cuvintele inseamna ceva. De exemplu, cand ne gandim la cuvantul „deluxe” regula ne spune ca poate insemna orice in afara de... McLean Deluxe, un brand inventat de McDonald’s, a ajuns sa ne induca ideea ca „deluxe” ar putea fi asociat cu „plin de apa si de alge marine”. Dar ce ne facem cu „light” si „low fat” (cu putine grasimi, slab)? Studiile au aratat ca diferenta dintre un produs light si unul normal e zero. La biscuitii „light”, diferenta gasita a fost de opt calorii fata de cei normali, in vreme ce la alte produse, cum ar fi branza light, grasimea era chiar mai multa in masa produsului decat spunea eticheta. Publicitarii au capatat prostul obicei de a se juca cu sensurile legale si comune ale cuvintelor, desi e in detrimentul sanatatii noastre…
Numerele inseamna ceva. Am auzit de nenumarate ori reclama Colgate la pasta recomandata de mai toti medicii stomatologi din Romania sau folosita de 9 din 10 dentisti care o si recomanda. Sau de deodorantul Dove care e preferat de 97% dintre femei. Joaca cu numerele a devenit o adevarata manie a celor din publicitate si marketing. La un moment dat, cateva companii internationale au declarat sus si tare prin toata mass-media ca uleiul de peste ii ajuta pe scolari sa se concentreze mai bine. Aveau date clare, statistici, scheme, prezentari credibile, deci aveau cum sa minta. Dar au facut-o. Datele veneau de fapt de la un studiu facut pe acizii grasi Omega-3 si nu pe uleiul de peste. Dar pastilele cu ulei de peste s-au vandut in cantitati uriase si minciuna nu a mai contat ca a fost descoperita…
Expertii stiu despre ce vorbesc. Nimeni nu s-a nascut invatat, asadar nu avem cum sa stim de toate. Asa ca ne indreptam atentia asupra expertilor ca sa ne lumineze asupra unor subiecte de interes despre care nu avem prea multe informatii. Numai ca expertii mint cu nerusinare de foarte multe ori. In 2012, compania Pfizer a trebuit sa plateasca 60 de milioane de dolari pentru ca angajatii sai mituiau doctorii sa recomande produse farmaceutice Pfizer. Tactici de acest fel se intampla tot timpul: doctorii asista la prezentari, li se baga pe gat produse pe care sa le promoveze in cabinete, primesc un procent din vanzari sau medicamente gratuite de la firma respectiva. Fiti foarte precauti cand va uitati „in gura” expertilor si a medicilor care va recomanda numai un anumit medicament foarte scump cand exista un altul la fel de bun, dar mai ieftin…

Nuantele de lac perfecte pentru manichiura acestei veri
Vrei o manichiura in tendinte? Vrei sa stii care este nuanta de lac de unghii perfecta pentru aceasta vara? In cele ce urmeaza iti vom pune la dispozitie informatii despre nuantele de oja perfecte pentru vacanta de vara si pentru toate zilele verii 2014.
Daca vrei sa ai o manichiura perfecta si in tendinte, in vara anului 2014 alege urmatoarele culori:
Delicatul nude - mizeaza pe unghiile scurte, in nuante nude. E o manichiura delicata, care se potriveste oricarei ocazii. Cu ea nu vei da gres nici daca vei fi invitata la o petrecere, nici la o iesire cu prietenii, nici la birou.
Lacul de unghii sidefat - putina stralucire nu strica niciodată... alege lacul de unghii sidefat, in nuante calde.
Alb-mat - poti alege cu incredere lacul de unghii alb-mat, care da o nota dramatica manichiurii.
Lacul de unghii auriu - nuantele de auriu au fost intotdeauna potrivite pentru sezonul estival si iata ca se intorc si vara aceasta. Poarta un lac de unghii auriu in zilele de concediu ca sa-ti pui in valoare bronzul.
Oranjul, o culoare solara, este, de asemenea, in tendinte vara aceasta. Alege sa porti lac de unghii in nuante de oranj daca vrei sa urmezi tendintele acestei veri.
Rosul intens isi pastreaza primul loc in tendintele verii 2014, in materie de manichiura-pedichiura. Lacul de unghii in nuante de rosu intens este alegerea perfecta pentru un eveniment deosebit, pentru o iesire la restaurant sau o plimbare nocturna pe malul marii.
Manichiura cu cristale aplicate - pentru un efect spectaculos alege manichiura cu aplicatii. Cu ajutorul acesteia te vei pune in evidenta si vei straluci.
Bucura-te de vara 2014 si fii in tendinte nu doar in materie de vestimentatie. Pune-ti creativitatea la incercare si obtine o manichiura de invidiat!

Un par lung si sanatos
Un lucru de pret al femeilor, pe care il ingrijesc cu atentie, este podoaba capilara. Unele prefera un par lung, pe cand altele pe cel scurt. Pentru doamnele care isi doresc un par mai lung intr-un timp scurt exista cateva trucuri care ajuta la cresterea rapida a acestuia.
In primul rand, parul trebuie sa fie sanatos pentru a putea creste in siguranta. Nu va lasati pacalite de mitul care spune ca daca ne tundem varfurile parului, acesta va creste mai repede. Varfurile podoabei capilare nu influenteaza cu nimic radacinile de la care porneste cresterea.
Pentru a avea un par sanatos este recomandat ca spalarile sa nu fie foarte dese. Trebuie sa ne tundem varfurile atunci cand ele incep sa se despice.
Primul si cel mai important truc pentru a avea un par sanatos este o alimentatie
corecta si un organism sanatos.
Uleiul de ricin este foarte bun in intensificarea cresterii podoabei capilare si ajuta parul uscat si degradat sa capete o stralucire uimitoare. De asemenea, sucul de lamaie si uleiul de masline sunt alte doua ingredient pe care le gasim in orice bucatarie. Acestea ajuta la cresterea mai rapida a firului de par. Trebuie aplicate separat, prin masaj.

Barcelona, mi amor
Eu fac parte din generatia telenovelor. Atunci cand au aparut pentru prima data in Romania, aveam 10 ani si nu cred ca exista om din generatia mea care sa nu fi vazut macar cateva episoade dintr-o telenovela. Atunci m-am si indragostit de limba spaniola si tot atunci mi-am si promis ca atunci cand voi fi mare voi vizita Spania.
Insa au trecut foarte multi ani de atunci, iar eu am ajuns in Spania abia anul trecut, cand am fost intr-un City Break Barcelona, unde am ajuns oricum din intamplare - o prietena trebuia sa plece cu iubitul ei in Barcelona, insa s-au despartit cu o saptamana inainte, asa ca m-a intrebat daca nu vreau sa merg. Oferta mi s-a parut foarte buna - ei gasesisera aceasta oferta cu mult timp inainte pe www.sobisturism.ro, asa ca am fost foarte bucuroasa ca voi auzi timp de 4 zile limba spaniola si ca voi avea ocazia sa merg in unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Nu stiu cum au trecut zilele, mi s-a parut ca am stat doar cateva ore, atat de frumos mi s-a parut totul. Am vizitat tot ce se putea vizita intr-un timp atat de scurt, am mancat tot felul de tapas, paella si platouri de combinatii de fructe de mare. Dar cel mai mult mi-au placut deserturile - nu a fost desert pe care sa il incerc si sa nu imi placa, dar asta poate si pentru ca sunt innebunita dupa dulciuri. Insa recomand crema catalana, un fel de crema de zahar ars, mel i mato, branza dulce de vaca cu miere sau cocas, un foietaj cu zahar si seminte de pin. Dintre obiectivele turistice, cel mai mult mi-au placut Sagrada Familia, care de altfel este si cel mai vizitat obiectiv din Barcelona, Acquarium-ul din Barcelona, care are 35 de bazine in care sunt peste 11.000 de animale marine din peste 450 de specii, Muzeul Picasso, daca doriti sa vedeti opere ale cebrului pictor sau gradina zoologica (Zoo Parc de la Ciutadella), care este impresionanta - are peste 7000 de animale din peste 500 de specii. Fiind impatimita a dulciurilor, nu aveam cum sa ratez nici Muzeul Ciocolatei, un obiectiv foarte interesant, mai ales ca biletul de intrare este comestibil, fiind din ciocolata.
Barcelona este un oras in care nu te poti plictisi si este un oras ca nu poate fi descoperit cu adevarat in doar cateva zile, astfel ca mi-am promis ca voi mai vizita acest oras cel putin o data.

Obiecte ciudate luate de astronauti pe Luna (I)
Intre 1969 si 1972, 12 astronauti au aterizat pe Luna in misiunile Apollo 11-17. Au luat cu ei diverse echipamente estentiale pentru supravietuire insa au avut si multe obiecte care nu-si aveau rostul…
Pana Falcon. Potrivit lui Galileo, marele om de stiinta, un corp greu si unul usor cad in acelasi ritm, asta daca nu intampina rezistenta aerului/frecarea. Nici pe Luna nu exista aer si nici forta de frecare produsa de aer. Astronautul de pe Apollo 15 David Scott a facut un experiment in spatiu si a demonstrat valabilitatea teoriei lui Galileo. A lasat sa cada un ciocan si o pana, ambele cazand pe sol in acelasi timp. Fulgul a fost numit Pana Falcon.
Paine si vin pentru impartasanie. Buzz Aldrin de pe Apollo 11 a fost impartasit… pe Luna, in misiunea spatiala pe Luna. Aldrin era un mai mare intr-o biserica presbiteriana si a intrebat conducerea biserii cum sa marcheze aselenizarea. Preotul i-a dat vin si paine pentru a se impartasi. Ajuns pe Luna, dupa ce a pus piciorul efectiv pe satelitul Pamantului, Buzz a citit o mica rugaciune, a luat paine si vin si s-a impartasit. Chiar si astronautii de pe Apollo au citit din Geneza in timp ce orbitau in jurul Lunii in zilele Craciunului.
Lava din Oregon. Bend, Oregano, a fost terenul de testare pentru astronautii care au plecat pe Luna, atat pentru deplasarea pe luna cat si pentru luare de mostre geologice. James Irwin, in 1966, a fost repartizat in grija lui Floyd Watson, un cetatean din acea zona. Cand a auzit ca se duce pe Luna, Watson l-a rugat pe Irwin sa duca pe satelitul Pamantului lava din Oregon. Irwin a facut si o poza pe Luna pentru a-i demonstra prietenului sau ca a dus la bun sfarsit importanta misiune.
Bucati din aparatul de zbor Wright. Fratii Wright erau din Ohio. Si Neil Armstrong era, omul care a ajuns pe Luna inaintea tuturor, era tot din Ohio. Printr-un aranjament al Muzeului Fortelor Aeriene din Dayton, Armstrong a dus pe Luna o bucata de lemn din aparatul de zbor Wright construit in 1903 si o bucata dintr-o aripa, insa le-a adus pe Terra si au fost expuse intr-un muzeu dedicat acelui aparat.

Despre traducerile autorizate si legalizate
In cadrul unui birou de traduceri, termenii „traduceri autorizate” si „traduceri legalizate” sunt extrem de comuni, insa cei care apeleaza la serviciile unui birou de traduceri sunt mai putin familiarizati cu limbajul specific acestui domeniu.
Traducerile autorizate sunt acele traduceri efectuate de catre traducatori autorizati de Ministerul Justitiei. Autorizarea traducerilor se face prin aplicarea stampilei traducatorului impreuna cu semnatura acestuia.
Traducerile legalizate sunt acele traduceri autorizate care sunt legalizate de un notar public (asa cum se legalizeaza o copie a unui certificat de nastere, la fel se legalizeaza si o traducere autorizata). Se pot legaliza doar traduceri autorizate facute de un traducator autorizat.
Pentru ca traducerile sa poata fi legalizate, este nevoie de prezentarea, in fata notarului, a documentelor in original.
Este nevoie de o legalizare a traducerilor in cazul documentelor oficiale, precum: contracte de orice tip / documente constitutive ale societatilor / certificate de nastere, deces, casatorie sau diferite adeverinte / documente de transport, facturi / acte incheiate la notar, cum ar fi procuri, declaratii, etc.
Cele mai importante criterii de selectie a unui birou de traduceri:
Colaboratorii Uno Traduceri, traducatori autorizati de Ministerul Justitiei si cu experienta in domeniu, pot efectua traduceri din varii domenii: traduceri tehnice, traduceri medicale, traduceri de acte auto, traduceri diplome de studii, traduceri economice, traduceri juridice, etc.
Pentru traducerile care necesita legalizare notariala, biroul Uno Traduceri faciliteaza legalizarea traducerii autorizate, ceea ce inseamna ca dumneavoastra nu veti mai pierde timp cautand birouri notariale pentru legalizarea traducerilor autorizate. Ulterior, veti putea intra in posesia traducerilor legalizate notarial direct la sediul Uno Traduceri sau printr-o alta modalitate stabilita de comun acord.
Puteti apela cu incredere la serviciile Uno Traduceri in cazul in care aveti nevoie de traduceri legalizate ale unor documente juridice, documente tehnice, documente medicale, documente economice si financiare, contracte, acte constitutive, certificate de nastere, certificate de casatorie, documente de studii, acte auto, etc.

- Experienta in domeniul traducerilor – aceasta este raspunzatoare de calitatea traducerilor pe care le veti primi;
- Recomandarile venite din partea clientilor – o recomandare buna convinge intotdeauna si intareste ideea unor servicii ireprosabile;
- Rapiditatea de livrare a traducerilor solicitate sau respectarea termenelor de livrare promise.
Colaboratorii Uno Traduceri, traducatori autorizati de Ministerul Justitiei si cu experienta in domeniu, pot efectua traduceri din varii domenii: traduceri tehnice, traduceri medicale, traduceri de acte auto, traduceri diplome de studii, traduceri economice, traduceri juridice, etc.
Pentru traducerile care necesita legalizare notariala, biroul Uno Traduceri faciliteaza legalizarea traducerii autorizate, ceea ce inseamna ca dumneavoastra nu veti mai pierde timp cautand birouri notariale pentru legalizarea traducerilor autorizate. Ulterior, veti putea intra in posesia traducerilor legalizate notarial direct la sediul Uno Traduceri sau printr-o alta modalitate stabilita de comun acord.
Puteti apela cu incredere la serviciile Uno Traduceri in cazul in care aveti nevoie de traduceri legalizate ale unor documente juridice, documente tehnice, documente medicale, documente economice si financiare, contracte, acte constitutive, certificate de nastere, certificate de casatorie, documente de studii, acte auto, etc.
Bucatariti sau nu?
Cand m-am mutat cu partenerul meu nu stiam sa bucataresc. Adica, mai pe romaneste spus sa gatesc. Eram paralela de tot. Stiam doar cum se fac cartofii prajiti si ouale ochiuri. In rest, nu stiam sa fac nimic. Si mancam doar mancaruri reci, pana mi-am dat seama, ca nu asa face o sotie buna. Prin urmare, m-am asezat pe scaun, si am inceput sa ma documentez. Insa, degeaba, fiindca toate retele mi se pareau prea complicate. Am invatat totusi, sa fac mazare cu carnati. O saptamana, al meu sot, a mancat doar mazare cu carnati. Mereu zicea ca e buna. Apoi am schimbat meniul, am invatat sa fac gulas. Din ala super simplu. Nu va imaginati ca am facut ceva foarte gustos. Am facut ceva comestibil si atat. La un moment dat, m-am hotarat sa fac o supa. Nu mi-a trecut prin cap, sa o intreb pe mama, m-am gandit ca sunt deja buna in bucatarie. Mi-a iesit un treci oribil. De ce? Fiindca eu, nu am pus legume putine, am pus TOATE legumele pe care le-am cumparat, si mi-a iesit o mancare numai buna de aruncat. Insa dupa un timp, mi-am dat seama ca daca faci din placere va iesi ceva gustos. Asa ca incet-incet, am invat sa fac si mancare. Nu reusesc inca sa fac acele mancaruri sofisticate, insa in timp, am sa ajung si la asta. Cel putin, asta vreau sa cred. Pot gati supe, ciorbe, fripturi, la deserturi inca mai am de munca. Mult. Nu m-am incumetat inca sa fac torturi si prajituri. Fac doar checuri simple. Atat.
Conditii de returnare a masinii inchiriate
Inchirierea unei masini atat in orasele mari din tara unde exista companii de rent a car, cat si in afara tarii, fie ca optam pentru companii cu birouri internationale sau pentru companii locale din alte tari unde urmeaza sa calatorim, se face in baza unui contract de inchiriere. Acest contract stipuleaza foarte clar termenii si conditiile pentru inchiriere, sumele ce urmeaza a fi platite pentru inchirierea masinii, dar si sumele suplimentare: asigurari, garantii, taxe suplimentare si – daca este cazul – penalizari pe care clientul urmeaza sa le suporte.
Daca la incheierea contractului orice client se asigura ca citeste cu atentie acest contract, in principiu nu ar trebui sa fie niciun fel de problema legata de eventuale surprize sau costuri ascunse. Iata, insa, care ar fi cateva puncte la care ar trebui sa fiti atenti la returnarea masinii:

- Limita de kilometri parcursi, daca ati optat pentru o companie ce inchiriaza masini cu un anumit numar de kilometri permis pe zi. Sigur ca va puteti scuti de acest neajuns optand pentru companii de inchirieri masini fara limita de km.
- Plinul de combustibil – in cazul in care ati inchiriat o masina cu rezervorul plin si v-ati asumat prin contract sa o returnati in aceleasi conditii.
- Atentie la data si ora la care va trebui sa returnati masina, caci orice intarziere – si uneori, in functie de compania aleasa,chiar returnare inainte de termen - poate atrage anumite penalizari. Daca returnati masina cu o zi sau chiar cu mai multe inainte de data mentionata in contract ati putea plati, mai ales in alte tari, un comision pentru returnarea in avans sau puteti avea surpriza ca vi se va recalcula pretul/zi.
- Atentie la locatia unde v-ati obligat prin contract sa returnati masina, caci orice abatere de la aceasta va poate costa.
- Asigurati-va ca inspectia masinii la final se face in prezenta voastra, astfel incat sa nu aveti surprize ulterior, legat de garantia blocata pe card.
Predictii descurajatoare care au anticipat marile dezastre ale lumii (II)
The Titanic. Cel mai faimos vas de croaziera, Titanicul s-a scufundat dupa ce un aisberg i-a venit de hac si l-a gaurit in timp ce l-a „ras” in incercarea de a-l evita. Ghinioanele au inceput inca din port, cand era cat pe ce sa loveasca un vas mai mic in Southampton. Se spune ca o pisicuta si puiul ei au parasit nava inainte de plecare, ceea ce aducea ghinion mare. Dupa scufundarea sa, multi au pretins ca a existat o mumie blestemata la bord care a scufundat vasul, altii ca o sticla de sampanie de la inaugurare a refuzat sa se sparga, iarasi semn rau, cand a fost data de vas. Multi dintre cei care urmau sa se imbarce pe Titanic au avut vise premonitorii si au refuzat sa mai urce pe vas, salvandu-si astfel viata lor si a familiei. Printre ei se numara Anne Ward, o cunostinta a familiei Cardeza, dar si maiorul Archibald Willingham Butt, care si-a anticipat moartea, spunand inainte de imbarcare ca nu se va intoarece viu in Europa.
Pictura Reevei Steenkamp. Este celebra crima lui Oscar Pistorius si decesul prietenei sale, Reeva Steenkamp, un model sud-african, ucisa chiar de Ziua Indragostitilor, in 2013. El a pretins ca a confundat-o cu un intrus insa se pare ca nu a fost asa. June Steenkamp, mama Reevei spune ca fata ei si-a prevestit moartea inca de la… 14 ani, cand a pictat un peisaj unde ea era un inger care se ridica spre Rai. Mai departe de ea, in acelasi peisaj, era desenat un barbat cu o arma. Ingerul pare terifiat de ce vede si isi acopera gura cu manutele sale firave. Parintii ei sunt convinsi ca pictura respectiva reda cu acuratete crima infaptuita de Pistorius.
Impuscaturile de la scoala din Littleton. In 2010, un atacator a intrat intr-o scoala din Colorado si a deschis focul la intamplare. Nimeni nu a murit, insa un baietel de 14 ani a fost dus la spital in stare grava datorita unei rani. Baietelul le-a spus reporterilor ca a avut o premonitie cu luni bune inaite de eveniment, cand a visat ca era impuscat de un om care patrunsese in scoala lui si fusese scos din haosul acela de paramedici. Familia baiatului credea ca visul sau era doar un mijloc de avertizare pentru a-l feri pe micut de o nenorocire…

Economiseste energie si timp la obtinerea formularului A1
Tot ce trebuie stiut despre obtinere formular A1 ne pot spune numai persoanele atestate in acest sens, deci firmele cu experienta, avocatii, juristii, contabilii si toate cadrele juridice si administrative ale unor firme sau intreprinderi individuale care activeaza in acest domeniu si stiu deja care sunt necesitatile obtinerii finale a acestui formular.
Calea cea mai buna pe care o firma ce doreste sa isi detaseze un angajat sau mai multi angajati, trebuie sa o urmeze, este desigur cea prin intermediul serviciilor deja specializate de intermediere care ofera detalii in vederea actelor necesare pentru aplicarea dosarului care sa aiba ca si consecinta eliberarea unui formular A1. De ce este nevoie sa apelati la persoane profesioniste in domeniu? Raspunsul este destul de concluziv si el pune accent pe legislatiile de la nivelul european care vizeaza fortele de munca, legislatia in sine fiind destul de complexa si nu toata lumea are timp sau dorinta pentru a dobandi cunostintele necesare. Unele persoane in cele din urma fac si cariera din a ajuta pe altii si de ce sa nu faci si bani din cunostintele pe care le ai, asa cum de pilda fac profesionistii in domeniul juridic? Astfel ca daca doriti sa aplicati pentru obtinere formular A1 cea mai buna cale de obtinere a lui cat si cea mai rapida este cea de intermediere. Economisiti timp, energie si resurse financiare, nu mai trebuie sa umblati pe la tot felul de companii sau sa stati la cozi infernale, iar energia pe care o economisiti cat si nervii vor face toti banii.
Asadar, pentru cei care deja isi desfasoara activitatea ca si firma pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene si stiu deja ca trebuie sa plateasca taxele cat si toate contributiile pe care legislatia statului cu pricina le prevede, obtinerea unui formular A1 nu mai reprezinta nici un secret.

Parfumurile: lucruri bizare la care nici nu te-ai gandit…
Nu e zi sa nu le folosim. Ne place sa le combinam, sa le „simtim” alaturi de noi. Vorbim despre parfumuri, un accesoriu care a devenit o afacere in ultimele decenii. In industria parfumurilor insa exista o serie de „bizarerii” pe care nu oricine le cunoaste…
1. Compania „Dana” a vrut sa faca un parfum Tabu care sa miroasa a… prostituate. Foarte direct, parfumierului i s-a spus sa „puna la cale” un parfum pe care l-ar folosi o prostituata. Insa ca sa stii cum miroase una trebuie sa ai de-a face cu ea, ma gandesc…
2. Jacques Guerlain, un clasic al parfumurilor de calitate, a avut si el un „fetish” la fel de ciudat ca „Dana”-voia un parfum care sa miroasa… a amanta… La cea vreme cred ca se „purtau” prostituatele si amantele cam mult de se urmarea crearea de parfumuri cu miros de amanta sau prostituata ca sa-ti tii barbatul acasa…
3. Multi oameni de stiinta au folosti substante din… anusul animalelor pentru dezvoltarea parfumurilor. Suna bizar, insa cei din industria parfumurilor faceau parfumuri bestiale folosind de pilda o substanta din anusul unei zibeta-un fel de popandau-pisica.
4. Parfumul Bandit marca Robert Piguet a fost inspirat de… chilotii domnisoarelor. Creat de Germaine Cellier, fost model si lesbiana, parfumul a avut ca sursa de inspiratie mirosul modelelor care se schimbau de chilotei in timpul prezentarilor de moda.
5. In loc sa fumeze tigari, in 1920, femeile se puteau da cu… parfum de tigari. Habanita de la Molinard era scaparea perfecta pentru femei-era oarecum indecent si injositor sa fumezi, ca femeie.
6. Uneori, parfumurile nu sunt facute pentru a te da pe piele… Zibeline, un parfum faimos, a fost facut pentru… blanuri…
7. Castorul produce o substanta chimica-„fructuosa”, miroase a fructe-numita „castoreum”. Ea este folosita pentru a „parfuma” esentele de parfum cu miros de capsuni si zmeura, dar uneori o putem gasi si in… inghetata (iac!).
8. In trecut, substantele obtinute de la animale erau folosite pentru a accentua mirosurile corpului uman, considerate provocatoare de erotism si excitante naturale.

Constanta – punct nodal de business
Constanta este unul dintre orasele cele mai bine dezvoltate din Romania, si unul dintre punctele turistice foarte cunoscute, care atrag an de an un numar urias de turisti. Cel putin in vacanta de vara, atat romani cat si straini aleg sa isi petreaca in Constanta cateva zile de vacanta. Pe de alta parte, insa, Constanta este si unul dintre orasele cu cea mai mare afluenta de oameni de afaceri.
Existenta in oras sa Portului Constanta, cel mai mare port la Marea Neagra si cel de-al 18-lea port ca marime si importanta din Europa, face ca orasul sa fie un punct important pe harta maritima a lumii. Foarte multi oameni de afaceri tranziteaza in mod obisnuit Constanta si pentru ca adesea afacerile pe care le au, fie in port, fie in zona Constanta in general, dureaza mai mult de cateva ore, intotdeauna le este necesar un hotel care sa le ofere cele mai bune conditii. Fiind vorba despre un oras atat de dezvoltat cum este Constanta, gasirea unui hotel de patru stele in oras nu este deloc un obiectiv greu de indeplinit, insa gasirea unui hotel 4 stele care sa corespunda din toate punctele de vedere dorintelor si pretentiilor afaceristilor strani sau romani este ceva mai greu de facut. Pe primul loc in topul celor mai interesante hoteluri constantene din Constanta, Balada Nej ofera nu doar cazare, ci un adevarat camin temporar pentru cei aflati in interes de business in Constanta. Cu un design unic si stilat, camerele sunt foarte comode si beneficiaza din plin de dotari moderne.
De asemenea, pentru intalniri de afaceri sau pranzuri cu partenerii de business, Bistro Cafe-ul Balada Nej este o optiune excelenta cu un meniu foarte variat si o atmosfera de exceptie. La fel de importanta si utila este si sala de conferinte a hotelului, dotata si utilata in concordanta cu scopul sau.

Ciudatenii despre cateva cuvinte englezesti
Cu totii vorbim engleza de nu mai putem. Ne-am nascut englezi, dar traim in Romania. La angajare tot mai multi patroni cer vorbirea fluenta a cel putin o limba de circulatie internationala, in special… ati ghicit, engleza. Chiar si in discutiile cu prietenii, cu gasca, folosim englezisme dintre cele mai aberante, vrand parca sa transmitem limbii romane ca nu mai are destule cuvinte pentru a exprima ce simtit noi intr-un anumit context. Recent, am descoperit prin maldarul de informatii de pe Internet cateva ciudatenii despre niste cuvinte din limba engleza pe care le-am folosit cel putin o data pe la scoala sau in conversatii formale sau informale.
Stiati voi ca „Typewriter” este cel mai lung cuvant pe care il putem scrie cu ajutorul unui singur rand de la tastatura. Sau ca „Go” este cea mai scurta propozitie completa din limba engleza. Dar ce ziceti de „the quick brown fox jumps over the lazy dog” (rapida vulpe maro sare peste cainele lenes), o propozitie care foloseste fiecare litera din alfabetul englez. Toti il stim pe Shakespeare, dar nu toti stim ca el a inventat cuvintele „assassination” si „bump”, la fel cum nu stim ca numele tuturor continentelor se termina cu ce litera incep, dar nici ca „racecar” and „kayak”, oricum le-ai citi, de la coada la cap, de la cap la coada, se scriu la fel.
„Dreamt” este singurul cuvant din engleza care se termina cu „mt”, insa avem doar patru cuvinte care se termina in „- dous” - tremendous, horrendous, stupendous, hazardous. Pe de alta parte, „stewardesses” este singurul cuvant din engleza care se poate scrie doar cu mana stanga, la fel cum „skepticisms” este cel mai lung cuvant scris prin alternarea mainilor pe tastatura, iar „set” are cele mai multe definitii dintre toate cuvintele din aceasta limba.
„Checkmate” (sah-mat) vine de la persianul „Shah Mat” care se traduce prin „regele este mort”. Articolul „the” este cel mai des cuvant folosit in engleza scrisa si vorbita. In fine, „queueing” este singurul cuvant englezesc cu cinci vocale consecutive. Asadar, in orice limba straina exista ciudatenii. Invatati-o foarte bine si le veti descoperi. Vorba aia, nu stiti ce pierdeti!

I do… want to go to Disneyland
Dintotdeauna mi-am dorit sa ajung la Disneyland, iar acest vis nu s-a estompat deloc pe masura ce cresteam, ci as putea chiar sa zic dimpotriva. Dorinta mea nu s-a nascut dintr-o pasiune pentru personajele Disney, ci mai mult dintr-o pasiune pentru tot ceea ce inseamna copilarie, pentru papusi, pentru desene animate, pentru baloane, rasete autentice si din toata inima, pentru naivitatea specifica varstei si pentru lipsa de griji.
Eu si acum, la o varsta la care oamenii isi construiesc propriile lor familii, fac copii si se ”aseaza la casa lor”, cand intru intr-un magazin cu jucarii sunt ca un copil - mi-ar placea sa imi cumpar toate papusile si toate jocurile care exista acolo, toate casutele pentru papusi, si seturile de ceai, si poneii roz sau masinile de spalat de jucarie sau bucatarioarele, complet utilate (cum altfel!) in miniatura. Si de multe ori chiar imi si cumpar, spre uimirea celor din jur; dar nu ca sa ma joc cu ele, ca nu sufar de niciun sindrom cu nume prea greu de retinut si mult mai greu de pronuntat, ci imi place sa le am in casa, sa imi aminteasca, de cate ori le vad, ca e in regula sa fii copil si la 30 de ani, 40 sau 70 de ani. Acum ca v-am explicat un pic de ce aveam acest vis de a ajunge la Disneyland, vreau sa va spun si ca, in secret, imi doream sa ajung pentru prima data in Paris si la Disneyland cu o persoana speciala. Si cum altfel, cand Parisul este orasul indragostitilor?! Mi-ar fi placut insa ca acea persoana speciala sa isi doreasca sa mearga cu mine la Paris si sa imi iubeasca tendinta de a romanta orice experienta, dar isi doreasca la fel de mult ca si mine sa mearga la Disneyland si pentru o zi macar sa ne transformam in doi copii curiosi, veseli si dornici de a vedea toate atractiile oferite de acel loc.
Cu iubitul meu eram deja de 1 an impreuna si imi stia deja dorinta. Discutaseram sa mergem la un moment dat la Paris si, evident, sa dam si o fuga la Disneyland, dar nu avem o data clara in minte. De ziua mea insa, am primit cel mai frumos cadou de la el - exact, un city-break la Paris. Am vizitat in prima zi tot ce era de vizitat in Paris - am mers atat de mult intr-o singura zi cat nu cred ca am mers vreodata in viata mea. Dar a doua zi urma sa fie cea mai interesanta - vizita la Disneyland, care se afla la 32 de kilometri de Paris, iar noi am luat un autobuz de la Charles de Gaulle, pentru ca vazuseram ca sunt firme care fac de acolo transfer catre Disneyland, asa cum e si Aero Shuttle Paris Transfers, atunci cand am ajuns acolo de la aeroport. Noi am aterizat pe aeroportul Beauvais, iar un transfer de la Beauvais la CDG dureaza in jur de 45-55 de minute, in functie de trafic.
Dar sa revenim, pentru ca acum urmeaza partea cea mai frumoasa. Am ajuns la Disneyland; de cum am intrat pe poarta mi se parea ca sunt in Paradis. Nu stima unde sa ma uit mai intai, cu ce personaj sa imi fac poze, ce sa vizitam… La un moment dat insa, iubitul meu a plecat sa ia ceva de mancare si mi-as spus sa il astept. A revenit cu (o) Alba ca Zapada, pe care nu o vazusem pana atunci, el spunandu-mi ca a gasit-o si stiind ca imi place, a adus-o sa imi faca poza cu ea. Insa Alba ca Zapada avea mai multe biletele in mana si mi-a spus sa aleg unul, sa vedem ce “imi rezerva viitorul”. Am ales si cand l-am deschis, scria pe el: Vrei sa fii sotia mea? Prima data nu am inteles, dar cand m-am uitat la iubitul meu mi-am dat seama ca tocmai ma ceruse de sotie, in cel mai frumos loc de pe pamant si cel mai frumos mod. A fost ca in filme, el s-a lasat in genunchi, toata lumea ne privea si m-a mai intrebat o data, oferindu-mi si un inel superb. Acum, ne-am propus sa devenim parinti si stim sigur unde va fi prima vacanta cu familia marita.

Subscribe to:
Posts (Atom)