Cu cat societatea, in total, ajunge sa fie un adapost mai sigur si mai complex, cu atat legaturile restranse si locale de aparare ori intreprindere isi pierd valoarea si, deci, vitalitatea; iar potrivit cu aceasta degradare a lor, se modifica parerile si simtirile noastre fata de dansele. La un grad mare de sociabilitate, prin urmare de siguranta reciproca, legatura indaratnica pana la fanatism mistic intre doi indivizi pierde orice inteles; dependenta dureroasa, ori chiar delicioasa, care rezulta de aici, se anuleaza - omul s-a individualizat si respira intens un maximum de libertate; se apropie dar de binele care pare sa fie cel mai scump fiintei vii. Legarea si desfacerea relatiilor individuale isi vor pierde astfel caracterul tiranic; barbaria vicleana drapata in patos moralistic va fi demascata si data pieirii inevitabile.
O revarsare bogata de adevar intre oameni ar fi atunci cu putinta, fiindca realitatea sufleteasca, in formele ei genuine si imediate, ar sparge coaja de formule sarbede si imbecile in care ne-a incleiat constrangerea sociala primitiva. Iar energia imensa cata se distruge in inversunarile tragice ori comice, in care ne tine robi tirania straveche si animalica, ascunsa in dragostele noastre cele mai mandre si mai eroice, s-ar libera ca sa sporeasca neasemanat binele palpabil si frumusetea, ca sa invinga tot mai efectiv mizeria blestemata si dobitoceasca in care se zbate specia.
Sa cauti virtuti ale caror conditii de existenta au pierit nu-i decat o pioasa nerozie - daca nu-i cumva o grosolana strambatura. Cu cat societatea se pacifica si se umaniza, cu atat legaturile de felul acela ajungeau inutile si trebuiau sa dispara. Iar daca ne inchipuim procesul de pacificare - dreptatea si intelegerea pentru persoana altuia duse mult mai departe decat au ajuns ele real vreodata - vom simti indata acele intovarasiri epice si tragice ca depline anahronisme. Negresit, asa cum se gaseste astazi viata europeana, pornita violent spre un trecut cine stie cat de vechi, s-ar putea ca amatorilor de sentimentalism arhaizant sa li se deschida perspective de vaste satisfactii. Noua acestorlalti ne ramane in orice caz mangaierea gandirii lucide.
Realitatea psihica este de mult transformata, dar formula solemna isi urmeaza orbeste cursul si ajunge pentru cei constienti trivialitate anosta sau ridicula. Asa s-a intamplat cu clasica prietenie, cu amorul, cu familia traditionala si cu alte... lucruri sfinte.
Multimea cu mintea moale si neutra le canta, regretandu-le si exaltandu-le dupa canoane rasuflate, mostenite stramb de la ganditori, ori mai adesea de la literati din alte vremuri. Perechea clasica de prieteni pana la moarte se forma, natural, in sanul culturilor primitive, restranse si razboinice; din insasi frecventa primejdiei si razboiului a putut naste din nou prietenia eroica, cum arata exact si patrunzator artileristul Lintier. Dar astfel de intovarasiri inceteaza treptat de a fi autentice, in masura in care se anuleaza viata razboinica.
